FORMATIUNILE TUMORALE DE PARTI MOI

In cazul formatiunilor tumorale de parti moi se recomanda efectuarea unei ecografii preoperatorii si ulterior in functie de rezultatul acesteia se decide aprofundarea investigatiilor paraclinice sau efectuarea tratamentului chirurgical constand in excizia (scoaterea) formatiunii tumorale si trimiterea acesteia la examen anatomo-patologic pentru determinarea tipului tumoral (malign sau benign). Pentru evitarea formarii unei cicatrici de mari dimensiuni in urma interventiei chirurgicale, ultimul pas al interventiei chirurgicale consta in efectuarea unei suturi intradermice (firul de sutura este situat in intregime sub tegument), limitand semnificativ dimensiunile cicatricii.

 

Bula de grasime

LIPOMUL este o formatiune tumorala benigna  formata din celule grasoase mature (adipocite) localizata frecvent la nivelul tesutului celular subcutanat (sub piele), dar poate fi intalnit si in alte localizari: epiploon, muschi, reroperitoneu.

RISCUL de aparitie a unui lipom este influentat de: factori genetici (predispozitie familiala), obezitate, sindromul metabolic, afectiuni endocrine precum si de alte afectiuni ce interfera cu metabolismul lipidelor. Fiind o formatiune tumorala benigna, lipomul nu are capacitate de metastazare, in lipsa exciziei dezvoltandu-se local treptat pana la dimensiuni impresionante.

DIAGNOSTICUL se bazeaza pe examinarea clinica, in cazuri exceptionale impunandu-se efectuarea de investigatii imagistice precum ecografia si IRM. La examinare  lipomul se prezinta ca o formatiune tumorala sferica sau ovoidala, cu margini net delimitate, consistenta elastica, mobila pe planul profund. Dimensiunile lipoamelor variaza de la cativa milimetri pana la zeci de centimetri.

TRATAMENTUL pentru lipom este chirurgical si consta in efectuarea unei incizii (variind in dimensiuni in functie de diametrul tumorii), excizia (scoaterea) lipomului si trimiterea acestuia la anatomie patologica pentru confirmarea diagnosticului si in final inchiderea plagii (sutura). Firele de sutura se indeparteaza la patrusprezece zile de la interventia chirurgicala, in acest interval pacientul putand sa isi desfasoare activitatea cotidiana in limite normale (evitand efortul intens si expunerile prelungite la temperaturi extreme.)

CICATRICEA POSTOPERATORIE dupa excizia unui lipom variaza in dimensiuni in functie de: diametrul formatiunii tumorale (lipoamele de dimensiuni mari impun efectuarea unei suturi cu fire separate si mentinerea pentru cateva zile a unui tub ce asigura drenajul, consecintele estetice fiind semnificative), terenul local al pacientului, precum si de abilitatile chirurgului de alegerea a protocolului terapeutic optim. In cazul lipoamelor cu diametrul mai mic de 10 cm se poate efectua sutura intradermica cu obtinerea unei cicatrici de dimensiuni minime.

CONDUITA TERAPEUTICA este influentata de dimensiunile formatiunii tumorale precum si de antecedentele personale patologice ale pacientului (afectiuni asociate). In cazul lipoamelor de mici dimensiuni exciza se poate realiza cu anestezie locala, pacientul fiind externat in aceeasi zi. In cazul lipoamelor de dimensiuni mari sau cu localizari particulare (in regiuni anatomice cu vascularizatie bogata sau greu accesibile) se impune efectuarea de investigatii imagistice suplimentare precum si o spitalizare prelungita (2-5 zile), timp necesar monitorizarii atente a plagii postoperatorii, suprimarii drenajului aspirativ (indepartarea tubului de dren) precum si monitorizarii stricte a pacientului in vederea evitarii eventualelor complicatii postoperatorii ce pot surveni in cazul unei interventii chirurgicale complexe efectuate sub anestezie generala.

RECOMAND excizia precoce a lipoamelor prin efectuarea unei incizii de mici dimensiuni urmata de o sutura intradermica (fir subcutanat), tinand cont de cresterea progresiva in dimensiuni a acestora si de faptul ca in urma  exciziei (scoaterii) tumorilor de mari dimensiuni raman inevitabil cicatrici considerabile.

 

CONSULTATIE ONLINE GRATUITA

Daca doriti ca Dr. Bejinariu sa va ofere o solutie pentru problema dumneavoastra de sanatate, tot ce trebuie sa faceti este sa ne trimiteti o fotografie a leziunii si sa completati formularul: CONSULTATIE ONLINE.

 

Articole similare:  „Lipomul – Cum scapam de inesteticele bule de grasime?”